Zelenski avertizează că blocada rusă a porturilor ucrainene ar putea duce la foamete în Africa și Asia

12 Iun. 2022, 09:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iun. 2022, 09:27 // Actual //  bani.md

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat sâmbătă că o continuare a blocadei ruse asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră riscă să conducă la o criză alimentară mondială, transmit AFP şi dpa, relatează Agerpres.

”Dacă nu ne putem exporta produsele alimentare, atunci lumea se va confrunta cu o criză alimentară gravă şi foamete în multe ţări din Asia şi Africa”, a declarat Zelenski în intervenţia sa prin videoconferinţă în cadrul forumului de securitate Dialogul Shangri La, organizat în Singapore.

Penuria de alimente ar putea cauza haos politic şi căderea guvernelor în unele ţări, a subliniat şeful statului ucrainean.

De la începutul războiului din Ucraina, mai multe porturi ucrainene sunt supuse unei blocade din partea Rusiei, ceea ce împiedică exporturile de cereale. Ucraina este al patrulea exportator de cereale din lume.

În prezent, milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!