FOTO, VIDEO Rândurile s-au diminuat… pentru două săptămâni! Coloane de camioane staționează din nou la hotarele țării

29 Iun. 2022, 16:53
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
29 Iun. 2022, 16:53 // Actual //  MD Bani

La două săptămâni după ce autoritățile de pe ambele maluri ale Prutului au anunțat că traficul de camioane a fost fluidizat, la hotarele țării se formează noi rânduri de TIRuri. Miercuri dimineața Serviciul Vamal anunța că în zonele de control vamal se aflau 46 de vehicule pe sensul de intrare în țară și 40 – pe cel de ieșire.

După amiază, pe camerele de supraveghere se observă mai multe vehicule care staționează în zona frontierelor. Totodată, și pe rețelele de socializare au apărut mai multe secvențe video care se văd coloanele de mașini.

După amiază, pe camerele de supraveghere se observă mai multe vehicule care staționează în zona frontierelor. Totodată, și pe rețelele de socializare au apărut mai multe secvențe video care se văd coloanele de mașini.

Conform Poliției de Frontieră din România, doar pentru controlul actelor se așteaptă între 30 și 60 de minute atât la intrare, cât și la ieșire din România. Cel mai aglomerat rămâne Giurgiuleștiul, unde chiar și după introducerea vămuirii comune se înregistrau probleme.

Problema șoferilor de camioane nu este una nouă. Aceștia spun că înainte de invazia rusă în Ucraina așteptau până la 48 de ore pentru a trece controalele, iar ulterior timpul de așteptare a crescut până la cinci zile. Mai grav, un conducător de TIR a decedat în timp ce se aștepta să treacă vama.

Grupul de presă Realitatea a relatat amplu în iunie despre problema pe care o întâmpină transportatorii. Autoritățile române confirmau că au probleme de infrastructură și nu le pot soluționa peste noapte, iar Chișinăul a propus implementarea unui proiect de vămuire comună.

Subiectul a ajuns și în vizorul presei de peste Prut, iar prim-miniștrii Ciucă și Gavrilița l-au discutat și au convenit asupra vămuirii comune. Procesul a început pe 14 iunie, iar până atunci autoritățile din Moldova au anunțat că acordă șoferilor de camioane ajutor psihologic, medical și creează spații unde aceste își pot satisface necesitățile de igienă și alimentație.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!