Pentru prima dată în istorie, UE a ajuns să importe mai multe gaze naturale din SUA decât din Rusia

05 Iul. 2022, 04:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iul. 2022, 04:41 // Actual //  bani.md

Pentru prima dată, Uniunea Europeană a reușit să importe în luna iunie mai mult gaz natural lichefiat din Statele Unite ale Americii decât din Rusia, a precizat Fatih Birol, director executiv al Agenției Internaționale pentru Energie, pe pagina sa de Twitter.

„Recentele reduceri drastice ale fluxurilor de gaze naturale din Rusia către UE fac în așa fel încât aceasta să fie prima lună din istorie în care Uniunea Europeană a importat mai mult gaz natural lichefiat (GNL) din Statele Unite decât prin gazeducte din Rusia. Scăderea ofertei rusești necesită eforturi pentru reducerea cererii UE și pregătirea pentru o iarnă grea”, a specificat acesta.

Rusia a amenințat cu întreruperi ale livrărilor de gaze către Europa prin conductele deja existente în contextul în care statele europene au impus sancțiuni împotriva sa, ca răspuns la agresiunea militară a Moscovei în Ucraina.

Gigantul rus Gazprom a redus producția de gaze cu 8,6% în primele șase luni ale anului 2022, iar exporturile către țările care nu fac parte din Comunitatea Statelor Independente (CSI, fostele republici sovietice) cu 31%, a anunțat Gazprom. Media zilnică a exporturilor în iunie a scăzut cu un sfert față de luna mai, informează agenția italiană Ansa.

Miniştrii Energiei din ţările membre UE vor discuta în această lună opţiuni cu privire la o reducere, în comun, a cererii de gaze naturale, într-un moment în care blocul comunitar se confruntă cu o reducere semnificativă a livrărilor de gaze ruseşti şi se pregăteşte pentru noi şocuri pe partea de aprovizionare, relatează Agerpres.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!