Caracatița corupției din politica moldovenească ajunge și la Kovesi. Sandu îi cere ajutor să prindă mafioții fugari

12 Iul. 2022, 11:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iul. 2022, 11:06 // Actual //  bani.md

Combaterea corupției este angajamentul cu care am venit în fața oamenilor și ea rămâne prioritatea echipei de guvernare. Ne concentrăm eforturile pe eliminarea practicilor abuzive în gestionarea banilor și proprietăților publice și pe oferirea instituțiilor din sectorul justiției a instrumentelor eficiente ca să combată flagelul corupției. Astfel putem îmbunătăți relația cetățenilor cu statul și putem spori calitatea vieții oamenilor, scrie președintele Maia Sandu într-un mesaj pe Facebook

Progresele în acest domeniu vin însă mai greu, în special în cazul investigării corupției mari sau în identificarea și recuperarea activelor transferate peste hotare. Aici, avansarea investigațiilor depinde de colaborarea cu procurorii din alte jurisdicții. Contăm, în acest context, pe cooperarea dintre organele de urmărire penală din Republica Moldova și procurorii din cadrul Parchetului European (EPPO), prima instituție de urmărire penală la nivelul UE.

„Am discutat aceste lucruri, astăzi, cu Procurorul-șef european, Laura Codruța Kövesi, care se află într-o vizită la Chișinău. Am salutat faptul că Procuratura Generală și șefa Parchetului European vor semna un acord de colaborare în acest sens. Contăm pe ajutorul EPPO în investigarea fraudelor comise de fugarii de justiția moldovenească în ultimii ani, dar și în supravegherea utilizării de către Republica Moldova a fondurilor europene”, spune Maia Sandu.

Republica Moldova s-a angajat să avanseze în procesul de integrare europeană, iar funcționarea justiției și combaterea corupției rămân determinante în acest parcurs. Statul de drept, eficiența sectorului justiției și capacitatea instituțiilor de stat de a funcționa eficient, fără corupție, sunt hotărâtoare în calea noastră de euro-integrare. Eliminarea flagelului corupției este importantă și în contextul gestionării fondurilor de dezvoltare, pe care țara noastră le va accesa în drumul spre UE. Banii oferiți de donatori trebuie folosiți eficient și onest, în interesul cetățenilor și al modernizării țării, pentru îmbunătățirea proceselor și serviciilor oferite oamenilor.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!