Rachetele HIMARS i-au întrozit pe ruși: „Sistemele ruse de apărare aeriană s-au dovedit a fi ineficiente”

14 Iul. 2022, 07:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Iul. 2022, 07:36 // Actual //  bani.md

Sistemele de rachete HIMARS sunt arme de luptă puternice, precise și greu detectabile, fiind folosite de forțele militare ucrainene în războiul purtat împotriva statului invadator rus. Cu ajutorul acestor rachete, ucrainenii au reușit să distrugă zeci de depozite de armament, centre de comandă rusești, dar şi locuri de campare ale trupelor ruse.

Rachetele HIMARS au fost trimise de SUA în urmă cu ceva timp, dar punerea lor în funcțiune a fost realizată recent, acestea dând dovadă de o eficacitate sporită, motiv de înverșunare pentru autoritățile de la Kremlin.

Rachetele HIMARS fac prăpăd în Ucraina

Igor Girkin, fost comandant al trupelor separatiste din estul Ucrainei, spune că Federația Rusă a avut parte de „pierderi mari, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în echipamente militare”, în doar aproape o săptămână.

„Sistemele ruse de apărare aeriană s-au dovedit a fi ineficiente în faţa loviturilor masive ale rachetelor HIMARS. În ultimele 5-6 zile, au fost lovite mai mult de 10 depozite mari de artilerie şi alte muniţii, mai multe depozite de petrol, aproximativ 10 centre de comandă şi aproximativ acelaşi număr de puncte de adunare a trupelor”, scrie Girkin, pe aplicația Telegram.

Acesta sugerează faptul că Rusia ar trebui să atace și mai mult infrastructura ucraineană și să încerce să distrugă rachetele HIMARS. „Când vor începe forţele armate ale Rusiei să lupte la capacitate maximă?”, întreabă Igor Girkin.

Ucrainenii atacă infrastructura militară a trupelor ruse

Mick Ryan, un general în retragere din Australia, vorbește despre capacitatea de mobilitate ridicată a sistemelor HIMARS, ceea ce le face să treacă, de cele mai multe ori, neobservate de către inamic.

„Ucrainenii atacă, din nou, punctele vulnerabile ale ruşilor, cum ar fi centrele logistice, nodurile feroviare sau centrele de comandă, inclusiv pe generalii care folosesc comunicaţiile nesecurizate. Pot trage şi mai apoi se pun în mişcare rapid, fiind astfel platforme foarte greu de detectat şi distrus de către inamic”, spune Mick Ryan.

SUA a trimis patru noi sisteme de rachete marca HIMARS

Pe lângă asta, Mick Ryan spune că există și un impact psihologic al atacurilor cu rachete HIMARS, care „exercită un cost asupra eficacităţii organizării militare a trupelor ruseşti”.

Săptămâna trecută, SUA a transmis faptul că va trimite Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, cu o valoare de circa 400 de milioane de dolari, și care include încă patru rachete HIMARS. Astfel, acum, ucrainenii dețin 12 astfel de sisteme de atac, conform Adevărul.ro.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!