Americanii vor să scape de chinezi din rețeaua de telecomunicații a țării, dar au nevoie de câteva miliarde de dolari

17 Iul. 2022, 15:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Iul. 2022, 15:28 // Actual //  bani.md

Statele Unite au nevoie de o sumă suplimentară de 3 miliarde de dolari pentru a elimina echipamentele Huawei şi ZTE din reţeaua de telecomunicaţii a ţării, iar costul total va urca la 4,9 miliarde de dolari, potrivit autorităţii de reglementare a acestui sector, transmite Reuters, potrivit News.ro.

„Pentru a finanţa toate estimările de costuri rezonabile şi susţinute…, programul de rambursare va necesita 4,98 miliarde de dolari, reflectând un deficit actual de 3,08 miliarde de dolari”, a declarat Jessica Rosenworcel, preşedinta Comisiei Federale de Comunicaţii, într-o scrisoare către senatorul Maria Cantwell, care conduce Comisia pentru Comerţ, Ştiinţă şi Transport din Congres.

Deoarece Congresul a alocat doar 1,9 miliarde de dolari pentru a finanţa procesul de eliminare, companiile vor primi rambursări doar pentru aproximativ 40% din costuri, a adăugat ea.

În 2019, Congresul a adoptat o lege care cere FCC să oblige operatorii de telecomunicaţii din SUA care primesc subvenţii federale să-şi cureţe reţelele de echipamente de telecomunicaţii care prezintă un risc pentru securitatea naţională, cu promisiuni de rambursare.

FCC a desemnat Huawei şi ZTE drept companii care reprezintă un pericol de securitate, obligând companiile americane să elimine echipamentele acestora sau să fie fie excluse de la un fond guvernamental de 8,3 miliarde de dolari pentru achiziţia de echipamente noi.

Cu toate acestea, pentru a finanţa aşa-numitul efort de „excludere şi înlocuire”, Congresul a alocat doar 1,9 miliarde de dolari, ridicând întrebări cu privire la cât de eficient va fi implementat programul de eliminare a echipamentelor considerate riscante.

În lipsa unor alocări suplimentare, Comisia va aplica schema de prioritizare specificată de Congres”, a spus Rosenworcel în scrisoare, adăugând că Comisia va începe procesarea cererilor de rambursare „pe măsură ce alocările sunt emise în zilele următoare”. Companiile nu sunt obligate să finalizeze lucrările decât după ce primesc rambursarea.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!