CNN ştie de ce Putin vrea prietenia lui Erdogan: Moscova, interesată de dronele turceşti Bayraktar

26 Iul. 2022, 21:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Iul. 2022, 21:41 // Actual //  bani.md

Moscova şi-a declarat intenţia de a achiziţiona drone de luptă Bayraktar TB2 fabricate în Turcia, a anunţat de CnnTurk, citând o conversaţie pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan ar fi avut-o cu colegul său rus Vladimir Putin săptămâna trecută, în timpul unei vizite la Teheran.

„Putin mi-a spus că vrea să lucreze cu Baykar”, a spus Erdogan, în cadrul unei întâlniri a partidului său, AKP, de ieri, citând numele cunoscutei companii turce de drone al cărei important oficial, Selcuk Bayraktar, este chiar ginerele preşedintelui turc.

Potrivit reconstrucţiei presei, Putin a propus şi deschiderea unei fabrici Baykar în Rusia, pentru producţia de drone. În ultimii ani, armele turceşti au fost folosite în diverse contexte de război, inclusiv în Libia, Siria şi în conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan din Nagorno-Karabah.

Deja, înainte de invazia rusă, Baykar vindea arme la Kiev, în timp ce sunt 50 de drone primite de Ucraina de la începutul războiului, potrivit ministrului ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov. Dronele turcilor sunt mult-lăudate, având un aport semnificativ la succesele de pe front ale Ucrainei.

CEO-ul Baykar, Haluk Bayraktar, a declarat săptămâna trecută că firma sa nu va vinde niciodată arme Rusiei, în timpul unui interviu acordat pentru CNN.

Putin şi Erdogan au stabilit o întâlnire pentru 5 august, la Soci.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!