Ursula von der Leyen a dezvăluit cu ce se încălzește iarna

01 Aug. 2022, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Aug. 2022, 05:30 // Actual //  bani.md

Uniunea Europeană a ajuns la un acord asupra planului de urgență privind reducerea voluntară de 15% a consumului de gaz în perioada august 2022 și martie 2023. Temerile privind o sistare completă a exporturilor de gază cresc de la o zi la alta, în special după ce Gazprom a anunțat că oprește, din nou, gazoductul Nord Stream 1 pentru lucrări de mentenanță. În acest context, Ursula von der Leyen, vine cu sfaturi pentru cetățenii Uniunii Europene.

Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a anunțat că prin economisirea apei calde și coborârea termostatului cu 1 sau 2 grade va ajuta mult statele membre să treacă peste iarna care urmează.

Totodată, președinta CE a menționat faptul că gospodăriile și consumatorii care folosesc gaze știu foarte bine ce să facă pentru a economisi.

Ursula von der Leyen a declarat, într-un interviu pentru Hotnews, că acasă la ea folosește o pompă de căldură geotermală.

„A fost instalată de părinții mei în urmă cu aproximativ 30 de ani. Este eficientă din punct de vedere energetic și de lungă durată și oferă temperaturi constante. Cu cât economisim mai repede și mai mult, cu atât vom fi mai în siguranță”, a declarat președinta CE.

Oficialul european a mai precizat că Rusia a tăiat, în ultimele luni, parțial sau complet, de la gaz mai multe state membre, ia r Europa se pregătește pentru o sistare totală a livrărilor de gaze.

„Sunt încrezătoare că spiritul de unitate și solidaritate, care ne-a permis să trecem prin pandemie, ne va ajuta să trecem și peste această provocare. În acest context, o veste bună este acordul de marți al statelor membre. (…) angajamentul colectiv de a reduce consumul de gaze cu 15% este important. Ne va ajuta să ne umplem depozitele înainte de iarnă”, a spus Ursula von der Leyen.

Oficialul european a mai declarat că prin planul REPowerEU, blocul comunitar european se va rupe definitiv de Rusia. Ursula von der Leyen a anunțat investiții masive în surse regenerabile ce sunt importante pentru securitatea europeană de aprovizionare.

Mai mult, Uniunea Europeană se îndreaptă spre alți parteneri energetici, cum ar fi SUA, Norvegia, dar și state din Golf.

„Pe parcursul primului semestru al anului 2022, am importat cu 38 de miliarde de metri cubi mai mult gaz natural lichefiat și gaze din conducte, ceea ce înseamnă mai mult decât a compensa reducerea cu 28 de miliarde de metri cubi a aprovizionării cu gaze rusești”, a spus șefa CE.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!