Arhitectul lui Putin riscă pușcăria în Italia. I s-au confiscat peste 140 de milioane de euro

04 Aug. 2022, 12:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Aug. 2022, 12:57 // Actual //  bani.md

Autoritățile din Italia au confiscat sume uriașe de la arhitectul palatului lui Vladimir Putin de la Marea Neagră. Oamenii legii au descoperit că el se ocupa de infracțiuni fiscale, scrie dailymail.co.uk.

Poliția economică italiană a confiscat active în valoare de 141 de milioane de euro ale arhitectului lui Vladimir Putin. Autoritățile au precizat că au luat banii „unui cunoscut profesionist” din Brescia, fiind suspect de infracțiuni fiscale.

Bunurile îi aparțin lui Lanfranco Cirillo, arhitectul care a proiectat palatul de la Marea Neagră al lui Vladimir Putin. În luna martie o sută de ofițeri ai poliției economice italiene au descins la proprietățile lui Cirillo, confiscând o colecție de artă impresionantă pe care acesta a ascuns-o și care includea capodopere ale lui Picasso, Cezanne și Kandinsky.

Arhitectul italian în vârstă de 63 de ani a venit în Rusia în anii 1990 unde a fost angajat de oligarhi. Omul lui Putin a precizat că a făcut proiecte pentru 43 de miliardari ruși, precum și pentru companii ca Gazprom și Novatek.

Vladimir Putin l-a făcut pe italian cetățean de onoare al Rusiei în 2014. Arhitectul nu a vrut să plătească impozite statului italian pentru perioada în care a locuit în Rusia.

Cel mai cunoscut proiect al arhitectului este palatul lui Putin de la Marea Neagră. Ansamblul de 18.000 de metri pătrați aflat într-un complex de 7.000 de hectare este dotat printre altele cu podgorii, o sală de hochei pe gheață și chiar un cazinou.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!