Prețul barilului de petrol a scăzut sub 90 de dolari pentru prima dată de la invadarea Ucrainei

05 Aug. 2022, 08:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Aug. 2022, 08:12 // Actual //  MD Bani

Cotaţia petrolului a scăzut joi, pe fondul unor noi îngrijorări cu privire la evoluţia cererii, chiar dacă livrările mondiale nu s-au modificat, transmite Bloomberg.

La bursa New York Mercantile Exchange, cotaţiile futures pentru ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în luna septembrie au scăzut cu 1% până la 89,80 dolari per baril, abandonând toate câştigurile înregistrate de la debutul războiului din Ucraina, pe măsură ce majorarea dobânzilor şi iminenta încetinire a economiei mondiale ameninţă cererea de petrol.

Miercuri, atât cotaţiile pentru ţiţeiul WTI cât şi cele pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu aproximativ 4%, după ce Administraţia Americană pentru Informatii în Domeniul Energiei (EIA) a dat publicităţii un set de date care arată o cerere surprinzător de slabă de benzină în ultima săptămână.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!