Amiralul din umbra Portului Giurgiulești își extinde flota maritimă în România

18 Aug. 2022, 12:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Aug. 2022, 12:57 // Actual //  bani.md

În data de 14 august 2022, vasele (barjele autopropulsate) NAVITAS și PETRAN, achiziționate de Trading Line Group și-au început călătoria spre portul Constanța, România, anunță Trans-Oil pe pagina sa de Facebook.

Transportatorul fluvial Trading Line Group investeşte 50 milioane de euro în creşterea flotei de nave pentru acoperirea cererii fermierilor români.

„Aducem 14 nave noi, ceea ce înseamnă 50 de mln de euro investiţi în România”, a spus Paul Ivanov, CEO al Trading Line.

Din cele 50 mln de euro, 20 de mln de euro vin de la Grupul Trans-Oil, controlat de cetățeanul american Vaja Jhashi și fondul american de investiții Oaktree Capital Management.

Anul trecut compania Trading Line avea 12 nave proprii și o capacitate de transport de 40 000 tone dry și o capacitate lichidă de circa 12 000 tone. La acestea se adăuga încă o capacitate de 20 000 tone pe care compania o controlează prin leasing operațional.

Investiţia vine în contextul în care flota transportatorilor din România a migrat în mare parte spre Ucraina, cu scopul de a facilita tranzitul cerealelor vecinilor aflaţi în război cu Rusia, iar cererea fermierilor români a rămas aproape neacoperită.

Trans-Oil etse deţinut de milionarul Vaja Jhashi, un om de afaceri georgian născut în Rusia şi stabilit în Republica Moldova. Ea controlează fabrica de ulei Floarea Soarelui din Bălţi, pe care a preluat-o în 2011 şi care a fost evaluată la peste 50 de milioane de dolari.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!