Macron anunță „sfârșitul abundenței” în Franța: „Suntem pe cale să trăim o mare bulversare”

25 Aug. 2022, 05:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Aug. 2022, 05:06 // Actual //  bani.md

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a atenţionat miercuri pe francezi în legătură cu „marea schimbare” ce va veni odată cu toamna, prin „sfârşitul abundenţei”, „al evidenţelor” şi „al lipsei de griji”, relatează AFP.

„Trăim o mare schimbare”, a avertizat şeful statului, revenind asupra unei recente „serii de crize grave”, de la războiul din Ucraina la seceta istorică din Europa.

„Momentul pe care îl trăim poate fi structurat de o serie de crize grave (…) şi s-ar putea ca unii să vadă destinul nostru ca unul în care trebuie să gestionăm permanent crize sau situaţii de urgenţă. În ceea ce mă priveşte, cred că ceea ce suntem pe cale să trăim este mai degrabă o mare schimbare sau o mare bulversare”, a declarat Emmanuel Macron în cadrul unei alocuţiuni în faţa miniştrilor săi, transmisă în direct în mod excepţional.
Pentru că, în faţa acestei situaţii, „compatrioţii noştri ar putea reacţiona cu multă nelinişte”, el le-a cerut membrilor guvernului „să spună lucrurilor pe nume”, „să le numească clar şi fără o abordare catastrofală”.

„Mă aştept de la guvern să respecte cuvântul dat şi angajamentele pe care le-am luat faţă de naţiune”, a adăugat el.

Emmanuel Macron face apel la unitate
„Ce îmi doresc să putem face în următoarele săptămâni şi luni este să reafirmăm o unitate foarte puternică a guvernului, a forţelor majorităţii” în jurul „unei direcţii care să ne permită să ne consolidăm suveranitatea, independenţa noastră franceză şi europeană”, a adăugat el.

În contextul „înmulţirii regimurilor iliberale” şi al „consolidării regimurilor autoritare”, preşedintele francez le-a cerut miniştilor săi „seriozitate”, „credibilitate” şi să nu cedeze tentaţiei „demagogiei”.

„Este uşor să promiţi orice, iar uneori să spui orice. Să nu cedăm acestor tentaţii, demagogiei. Ele înfloresc în toate democraţiile astăzi, într-o lume complexă care înspăimântă. Poate fi seducător să spui ceea ce oamenii vor să audă (…), însă trebuie mai întâi să raţionezi întrebându-te dacă este eficient şi util”, a adăugat el, fără a oferi exemple concrete.

Comentariile lui Emmanuel Macron vin după ce în urmă cu câteva zile acesta i-a îndemnat pe francezi să accepte să plătească „prețul libertății” al repercusiunilor economice provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!