Milioane de dolari pe fundul oceanului. De ce containerele cad într-un ritm alarmant de pe vasele uriașe

28 Apr. 2021, 05:17
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Apr. 2021, 05:17 // Actual //  MD Bani

Containerele îngrămădite pe vasele uriașe care transportă absolut totul, de la anvelope auto la smartphone-uri, se răstoarnă într-un ritm alarmant, trimițând anual milioane de dolari pe fundul oceanului. Deoarece serviciile de livrare în această periodă sunt hipersolicitate, probabilitatea de a comite erori mecanice de acest gen, crește considerabil, scrie Realitatea.md.

Industria de transport maritim se confruntă cu cea mai mare creștere a numărului de containere pierdute din ultimii șapte ani. Peste 3.000 de încărcături au căzut în mare anul trecut, iar altele peste 1.000 au căzut peste bord până acum de la începutul anului.

Asemenea accidente perturbă lanțurile de aprovizionare pentru sute de comercianți cu amănuntul și producători americani.

La o analiză mai aprofundată, cauzele acestor incidente pot fi ușor determinate. Vremea imprevizibilă, navele mari care permit stocarea containerelor cu produse mai sus ca niciodată, și aranjarea lor într-o manieră precară, în condițiile în care se urmărește livrarea cât mai rapidă, sunt câteva dintre acestea.

În contextul dat de pandemie și boomul înregistrat în cadrul comerțului online, și mai cu seamă necesitatea permanentă de viteză în livrarea produselor, creează condiții precare care pot aduce rapid la producerea accidentelor de acest gen.

„Orice mișcare greșită poate pune în pericol încărcăturile și întregul echipaj”, susțin autoritățile maritime.

Pericolele variază începând de la stivuitorii care blochează incorect cutiile unele peste altele până la căpitanii care nu își schimbă traseul pentru a evita furtunile, încercând să economisească cât mai mult combustibil și timp.

Cu 226 de milioane de containere expediate în fiecare an, pierderea a 1.000 poate părea ca o picătură în ocean, însă totul este mult mai complex. „Este un procent foarte mic pierdut”, a declarat Jacob Damgaard, director asociat de prevenire a pierderilor la Britannia P&I la o conferință din Singapore, pe 23 aprilie. „Dar chiar și acest mic procent, constituie o pierdere financiară foarte mare. Spre exemplu cele de anul acesta constituie aproximativ 54,5 milioane de dolari”.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!