Agenția Rezerve Materiale lăsată cu buza umflată! Licitația de achiziție a grâului alimentar a eșuat

20 Sept. 2022, 11:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Sept. 2022, 11:13 // Actual //  bani.md

Licitația de achiziție a grâului alimentar a eșuat din lipsă de participanți. Agenția Rezerve Materiale intenționa să cumpere 41,7 mii tone de grâu alimentar de la fermieri în sumă de 201,6 mil. de lei, însă aceștia refuză să-l vândă.

Contactați de staging.bani.md, reprezentanții agenției au spus că deși prețul de 5,2 lei/kg este mai mare decât cel preconizat (4,83 lei/kg), nimeni dintre fermieri nu a participat la licitație, respectiv  tenderul programat pentru 18 august – 12 septembrie nu a avut loc.

Agenția Rezervelor Materiale nu a decis ce va face în continuare – va anunța o nouă licitație sau va renunța.

Statul are suficiente volume de cereale, dar în condițiile crizei energetice, precum și a majorării tarifelor, autoritățile declară că e nevoie de suplinit rezerva de stat. În aceste scopuri, stocurile de grâu alimentar trebuiau aduse la nivelul 100 de mii de tone.

Refuzul fermierilor de a participa la licitație se justifică prin faptul că agricultorii și comercianții cu capacitate de depozitare au decis să păstreze grâul în așteptarea prețurilor mari.

Experții consideră, de asemenea, că nu doar factorii de conjunctură, ci și cei politicii au jucat în eșuarea licitației. Guvernul refuză să se angajeze în dialog cu fermierii care cer asistență suplimentară sub formă de amânare a plăților către creditori, scutiri fiscale și compensații pentru fermele afectate de secetă. Drept urmare, fermierii au ieșit la protest astăzi 20 septembrie.

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea declara anterior că nu înțelege nemulțumirea agricultorilor, în condițiile.

„Toate cerințele au fost îndeplinite. Am decis amânarea impozitului pe imobil până la data de 25 noiembrie. Iar în ceea ce privește neaplicarea penalităților pentru celelalte taxe, această problemă a fost deja rezolvată cu Serviciul Fiscal și Ministerul Finanțelor”, spunea Bolea.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!