Kia și Hyundai, date în judecată. O postare pe TikTok a arătat hoților cum să fure mașinile

22 Sept. 2022, 17:55
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
22 Sept. 2022, 17:55 // Au Bani //  MD Bani

Potrivit unui clip devenit viral în rețeaua TikTok, anumite modele de autoturisme Kia și Hyundai pot fi pornite folosind nimic altceva decât un cablu USB și o șurubelniță.

Aparent, cei doi producători auto au omis cu bună știință o dotare de securitate esențială, în lipsa căreia mașinile sunt mult mai ușor de furat. Potrivit acuzațiilor depuse la un tribunal din Statele Unite, anumite modele de autoturisme Kia fabricate între anii 2011 – 2021 și modele Hyundai cu an de fabricație între 2015 – 2021, nu vin echipate cu sistem electronic de imobilizare a motorului. Concret, este vorba despre autoturismele prevăzute cu cheie de contact tradițională, scrie go4it.ro.

Aparent, introducerea opțiunii pentru card „mâini libere” s-a făcut prin integrarea funcției de imobilizare a motorului direct în modului acestui sistem, proiectanții neglijând faptul că aceasta era o dotare opțională a mașinii. Ulterior, când omisiunea a fost sesizată de producătorii auto, aceștia ar fi ales în mod deliberat să omită imobilizatorul electronic din echiparea autoturismelor prevăzute cu cheie de contact.

Acest dispozitiv aparent critic, ieftin și foarte comun, este menit să împiedice șuntarea cheii de contact, pornind motorul fără a mai trece prin validarea codului de securitate transmis de cheia proprietarului.

Fără acest sistem de securitate prezent pe orice alt model de autoturism fabricat în ultimii cel puțin 20 de ani, furtul auto devine practic o joacă de copii, folosind instrucțiuni obținute pe TikTok.

Kia și Hyundai au refuzat să comenteze litigiul în curs, dar au precizat că dispozitivele de imobilizare au devenit standard pentru vehiculele lor după 1 noiembrie 2021.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!