Încălţat cu PET-ul. Ce modele de încălţăminte fabrică o companie folosind sticle de plastic reciclate

24 Sept. 2022, 15:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Sept. 2022, 15:59 // Actual //  bani.md

Ceea ce a luat naştere în 2020 ca un mic brand cu sediul la Londra, s-a transformat în numai doi ani într-un adevărat fenomen. E vorba de Vivaia, o marcă de pantofi, fabricaţi din…PET-uri, scrie huffpost.com.

Fără să facă rabat de la design, creatorii au început cu o colecţie de balerini şi au reuşit să extindă gama cu sandale, mocasini, tenişi, cizme şi nu numai. În paralel cu metodele sustenabile prin care sunt creaţi în fabrica din China, reprezentanţii brandului se laudă şi cu faptul că pentru curăţarea perechilor de încălţăminte din portofoliul Vivaia poate fi folosită fără griji maşina de spălat.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!