Nouă din zece maşini vândute în 2035 vor fi electrice. Piața stațiilor de încărcare va exploda

27 Sept. 2022, 11:56
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
27 Sept. 2022, 11:56 // Au Bani //  MD Bani

Piaţa de încărcare a vehiculelor electrice va creşte la 75,5 miliarde de euro în 2035, de la 4,5 miliarde de euro în 2021. Estimările arată că 9 din 10 (93%) maşini vândute în 2035 vor fi electrice (BEV). Norvegia este cea mai pregătită ţară.

Potrivit un raport realizat de strategy&, Norvegia este cea mai pregătită ţară din acest punct de vedere. Din punct de vedere al infrastructurii, Norvegia însumează peste 90.000 de puncte de încărcare.

Elveţia se situează pe locul al doilea, cu un nivel ridicat de cerere susţinut de o infrastructură solidă pentru maşinile electrice. Regatul Unit prezintă un nivel bun al cererii din partea consumatorilor, susţinut de infrastructura vehiculelor electrice, dar stimulente limitate pentru populaţie. Germania se situează la jumătatea clasamentului, cu performanţe relativ bune în ceea ce priveşte stimulentele guvernamentale şi creşterea cererii clienţilor pentru vehiculele electrice.

Următoarea poziţie revine Franţei, cu un nivel mediu de infrastructură pentru vehicule electrice, dar care, împreună cu un nivel mai ridicat de stimulente, ar putea duce la o mai mare adoptare a vehiculelor electrice. Spania şi Italia au înregistrat cel mai mic scor, în principal din cauza lipsei de infrastructură.

Având în vedere estimările de creştere a vânzărilor de maşini electrice, Europa este deficitară nu numai la infrastructură, ci la producţia de materii prime, precum bateriile, în prezent aceasta fiind subdimensionată în raport cu cererea.

Analiza „Gigafactories and raw materials”, realizată de strategy&, arată că producţia de vehicule electrice din Europa, care a ajuns la 28% din cea globală, este de aproape trei ori mai mare decât producţia sa de baterii, care reprezintă mai puţin de 10% din producţia mondială. Având în vedere geopolitica actuală, o influenţă europeană mai puternică pe piaţa producţiei de baterii este necesară pentru transformarea industriei auto.

Lanţul de aprovizionare cu baterii încă este dominat de China, cu aproximativ 80% din producţia globală de celule şi componente pentru baterii.

Cu toate acestea, există potenţialul ca UE şi SUA să furnizeze 40% din cererea de vehicule electrice, iar în acest fel viitorul lanţ de aprovizionare cu baterii să se reechilibreze.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!