Gibraltarul a vândut iahtul Axioma, confiscat de la oligarhul rus Dimitri Pumpianski, pentru suma de 37,5 mil. de dolari

28 Sept. 2022, 04:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Sept. 2022, 04:56 // Actual //  bani.md

Iahtul oligarhului rus Dimitri Pumpianski, vizat de sancţiuni occidentale, a fost vândut cu 37,5 milioane de dolari de Gibraltar, unde fusese sechestrat în martie, a anunţat marţi autoritatea judiciară maritimă a acestei enclave britanice, relatează France Presse.

Această autoritate, numită Admiralty Marshal, a precizat într-un comunicat că nu va dezvălui numele cumpărătorului.

Veniturile din licitaţie vor permite autorităţilor din Gibraltar să-i despăgubească pe creditorii oligarhului.

Un total de 63 de oferte de cumpărare au fost primite în timpul licitaţiei iahtului.

Această navă, numită Axioma, este un iaht luxos de 72 de metri ce arborează pavilionul maltez.

Ea a fost sechestrată în martie de autorităţile acestui mic teritoriu britanic situat în sudul extrem al Spaniei, după o plângere depusă de banca americană JP Morgan.

Această bancă a acordat în decembrie un împrumut de 20,5 milioane de euro unei companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice, al cărei acţionar era o firmă cipriotă deţinută chiar de Dimitri Pumpianski.

JP Morgan a considerat că plasarea oligarhului pe lista personalităţilor ruse vizate de sancţiunile britanice constituie o încălcare a acestui acord de împrumut. Sancţiunile duc în special la îngheţarea activelor oamenilor de afaceri în cauză, punând în pericol rambursarea datoriilor.

Prin urmare, banca a făcut apel la autorităţile din Gibraltar pentru a sechestra iahtul, care fusese înregistrat ca una dintre garanţii pentru împrumut.

Şeful gigantului de conducte TMK, Dimitri Pumpianski, este de asemenea vizat de sancţiunile UE impuse după invazia rusă a Ucrainei.

Mai multe ţări, precum Spania, Italia şi Franţa, au confiscat iahturi aparţinând celor mai bogaţi ruşi în cadrul sancţiunilor europene ce prevăd îngheţarea tuturor bunurilor lor în UE.

 

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!