Vânzările de PC-uri au scăzut la Intel. Compania va concedia câteva mii de angajați

12 Oct. 2022, 17:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
12 Oct. 2022, 17:43 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Producătorul american de semiconductori Intel Corp. intenţionează să demareze o amplă restructurare de personal, de ordinul câtorva mii de posturi, pentru a-şi reduce costurile şi a face faţă încetinirii pieţei de computere personale, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Concedierile ar urma să fie anunţate în cursul acestei luni, gigantul american intenţionând să facă un anunţ în acest sens cu prilejul publicării rezultatelor pe trimestrul al treilea, programate pentru data de 27 octombrie, susţin sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. La mijlocul acestui an Intel avea aproximativ 113.700 de angajaţi la nivel mondial.

Sursele au adăugat că unele divizii din cadrul grupului Intel, precum cea de vânzări şi marketing, ar putea suferi restructurări care să afecteze până la 20% din personal.

Intel suferă în prezent de pe urma scăderii cererii pentru procesoare destinate computerelor personale, principala sa ramură de activitate, şi în paralel nu a reuşit să recupereze cotele de piaţă pierdute în faţa rivalilor precum Advanced Micro Devices Inc. În luna iulie, Intel a avertizat că vânzările sale pentru anul 2022 vor fi cu aproximativ 11 miliarde de dolari mai mici decât estima anterior. Tot atunci Intel a recunoscut că ar putea face unele schimbări pentru a îmbunătăţi profiturile.

Precedentul val important de concedieri de la Intel a avut loc în anul 2016, când grupul american a eliminat aproximativ 12.000 de locuri de muncă, sau 11% din efectivele totale. Între timp compania a mai recurs şi la alte restructurări şi la închiderea unor divizii şi, la fel ca multe alte companii din industria de tehnologie, a îngheţat angajările la începutul acestui an, pe fondul înmulţirii semnelor de recesiune.

Potrivit firmei de cercetare de piaţă IDC, vânzările de PC-uri au scăzut cu 15% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Toţi cei trei mari producători, HP Inc., Dell Technologies Inc şi Lenovo Group Ltd., care utilizează procesoarele Intel în laptop-urile şi desktop-urile lor, au înregistrat scăderi semnificative ale vânzărilor.

Însă momentul actual este unul stânjenitor pentru Intel să anunţe concedieri având în vedere că la începutul anului grupul a făcut lobby pentru un pachet de stimulente în valoare de 52 de miliarde de dolari pentru producătorii de cipuri şi a promis că îşi va extinde capacităţile de producţie din SUA.

Alţi producători de cipuri, precum Nvidia şi Micron Technology Inc., au evitat să recurgă la concedieri până acum. În schimb, alte companii din sectorul de tehnologie, precum Oracle Corp. şi Arm Ltd., au anunţat deja restructurări de personal.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!