Când ar putea fi conectate școlile și grădinițele din Capitală la căldură

13 Oct. 2022, 12:14
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
13 Oct. 2022, 12:14 // Actual //  MD Bani

Autoritățile vor solicita săptămâna viitoare conectarea grădinițelor, dar și a instituțiilor de învățământ din Capitală la agentul termic. Informația a fost oferită pentru Realitatea.md de către șeful Direcției municipale de Educație, Andrei Pavaloi.

„În mod normal, pentru a conecta insitutțiile de învățământ la agentul termic, ar trebui să fie trei zile temperatura medie 8 grade, dar săptămâna viitoare o să solicităm conectarea”, a declarat Andrei Pavaloi.

Amintim că, în sezonul de încălzire 2021-2022, aproape toate instituțiile de învățământ din Capitală și suburbii au fost conectate la agentul termic până la data de 18 octombrie.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!