Mesajul tranșant al cancelarul Sholz! Un nou apel pentru reformarea UE: Ne vom respecta promisiunea față de Moldova

15 Oct. 2022, 20:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Oct. 2022, 20:59 // Actual //  bani.md

Cancelarul german Olaf Scholz a lansat un nou apel la reformarea Uniunii Europene, pentru a permite aderarea de noi membri.

Într-un discurs susținut în cadrul Congresului Socialiștilor Europeni, care are loc la Berlin, Scholz a mai spus că principiul conform căruia este nevoie de unanimitate pentru deciziile legate de politica externă și politica fiscală ar trebui abandonat treptat, dar a recunoscut că pentru asta va fi nevoie de o mare putere de convingere.

“Însă o spun clar: dacă aspirația noastră este o Europă geopolitică, atunci deciziile luate cu o majoritate sunt un câștig, nu o pierdere de suveranitate”, a declarat cancelarul german în fața delegaților Partidului Socialiștilor Europeni (PES), potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană își va respecta promisiunea în privința țărilor care au primit statutul de candidate, printre acestea numărându-se mai multe state din Balcani, Ucraina și Republica Moldova, a spus el.

“O Uniune Europeană cu 27, 30, 36 de state și cu peste 500 de milioane de cetățeni liberi și egali poate avea o greutate și mai mare în lume”, a declarat Scholz.

Cu toate acestea, este important ca îngrijorările țărilor mai mici să nu fie ignorate, a atras atenția cancelarul german.

“În viitor trebuie ascultate îngrijorările fiecărei țări. Orice altceva ar fi o trădare a ideii europene”, a subliniat el.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!