Și Ford pleacă din Rusia. Și-a vândut participaţia de 49% pe care o deţinea la societatea mixtă Sollers Ford

27 Oct. 2022, 09:41
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
27 Oct. 2022, 09:41 // Au Bani //  MD Bani

Constructorul auto american Ford Motor Co. a anunţat miercuri că şi-a vândut participaţia de 49% pe care o deţinea la societatea mixtă Sollers Ford. Astfel, s-a încheiat procesul de ieşire de pe piaţa din Rusia, transmite Bloomberg.

Un purtător de cuvânt de la Ford a precizat că pachetul de 49% din acţiunile Sollers Ford va fi transferat în schimbul sumei de un euro dar grupul american va păstra opţiunea de a răscumpăra acţiunile în decurs de cinci ani, „dacă situaţia globală se va modifica”.

Ford şi-a suspendat deja operaţiunile în Rusa, ca urmare a invadării Ucrainei. Decizia constructorului american de a pleca din Rusia urmează unor decizii similare anunţate de rivalii Toyota Motor Corp., Nissan Motor Co. şi Mercedes Benz AG, scrie Agerpres.

Afacerile Ford din Rusia sunt mici şi au fost diminuate treptat pe parcursul ultimilor trei ani. Potrivit unor date oficiale, anul trecut pe piaţa din Rusia au fost vândute doar 22.000 de vehicule marca Ford, cifră care include şi automobilele marca Ford produse de companiile afiliate.

În 2019, grupul american a informat că a decis să îşi închidă cele trei uzine din Rusia, retrăgându-se de pe o piaţă unde odată a fost pionier, în cadrul unui proces mai amplu de restructurare a operaţiunilor europene în pierdere. Acea decizie a fost luată în condiţiile în care încetinirea economică şi sancţiunile occidentale au înrăutăţit perspectivele pentru o piaţă pe care, odată, mulţi constructori o considerau crucială pentru planurile lor de creştere.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!