Musk ar putea obliga utilizatorii Twitter să plătească până la 19,99 dolari pe lună. Planul miliardarului

31 Oct. 2022, 17:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
31 Oct. 2022, 17:12 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În urma acordului de 44 de miliarde de dolari încheiat de Elon Musk pentru cumpărarea Twitter, mai multe publicaţii au relatat că „Chief Twit” ar putea lansa în curând o nouă metodă de a genera venituri pe platforma de socializare, obligându-i pe utilizatori să plătească pentru insignele de verificare, scrie Business Insider.

Surse familiarizate cu acest subiect au declarat pentru Platformer, un buletin informativ creat de Casey Newton, fost editor al The Verge, că directorii Twitter au discutat în weekend despre o posibilă modificare a platformei sociale. Drept consecinţă, utilizatorii vor trebui să plătească pentru a se abona la Twitter Blue, altminteri îşi vor pierde insignele.

Twitter Blue, un abonament lunar de 4,99 dolari, a fost lansat anul trecut ca ofertă premium a platformei, oferind utilizatorilor acces la noi funcţii, cum ar fi o serie de pictograme personalizabile ale aplicaţiei, posibilitatea de a anula sau de a marca tweet-uri şi un „mod reader” pentru a vizualiza mai uşor şirurile lungi de postări. Un abonament cu nivel de verificare ar putea costa până la 19,99 dolari pe lună, potrivit The Verge.

Disponibilă în prezent doar în SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, lansarea Twitter Blue s-a confruntat cu o atracţie de nişă şi cu caracteristici limitate – dar legarea verificării la taxa de abonament ar putea să-i sporească popularitatea. În cazul în care Twitter va solicita o plată pentru statutul de „profil verificat”, va deveni prima aplicaţie americană majoră de socializare care ar face acest lucru, deoarece majoritatea platformelor oferă această funcţie gratuit.

Actualul proces de verificare a fost mult timp criticat ca fiind un statut „elitist”, cu cerinţe de eligibilitate înguste, considerate uneori părtinitoare faţă de utilizatorii medii. Legarea verificării de modelul de abonament plătit ar stabili o serie de criterii mai clare pentru obţinerea unei insigne.

Deşi mutarea nu a fost finalizată, potrivit surselor, Musk a postat în trecut despre faptul că urăşte publicitatea, angajându-se faţă de investitori să reducă dependenţa platformei de veniturile generate din publicitate şi să crească venitul mediu pe utilizator.

Duminică, Musk a postat pe Twitter că „întregul proces de verificare este revizuit”, dar nu a confirmat sau infirmat informaţiile privind trecerea la un model plătit.

În mediul online, răspunsul la potenţialele taxe pentru un statut verificat a fost întâmpinat în mare parte cu rezistenţă din partea persoanelor care deţin în prezent insignele, susţinând că schimbarea în cauză ar fi „un dezastru”.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!