Spatari taie din avântul sindicaliștilor: Un salariu mai mare de 4000, presiune pe buget. Sainciuc: Suntem la coada UE

07 Nov. 2022, 16:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Nov. 2022, 16:22 // Actual //  bani.md

Sindicaliștii și patronatele cer majorarea salariului minim pe economie la 5000 de lei, însă ministrul Muncii, Marcel Spatari susține că, în prezent, acest lucru e imposibil. „E o presiune de miliarde pe bugetul țării”

„Decizia privind salariului  minim eu mi-a fi de dorit să fie încă în septembrie, pentru că am promis businessului să aibă claritate și cu cât întârziem cu atât ne apropiem de 1 ianuarie 2023 și va fi mai dificil. Înțeleg că negocierile sunt dificile, dar sentimentul meu este că Ministerul Finanțelor, mai ales că acum este și misiunea FMI, are foarte multe constrângeri pentru majorarea salariului minim”, a explicat Marcel Spatari în cadrul „Ședinței Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective”.

Potrivit, ministrului, salariul minim nu poate rezultatul unui calcul matematic. „Este o decizie politică care trebuie discutată și negociată. Propun ca salariul minim să fie 4000 de lei, iar în discuțiile ulterioare vom decide cu cât va fi majorat la 5000 de lei”.

Sergiu Sainciuc, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor a spus în cadrul consultărilor că: „Dacă suntem țară candidat la UE trebuie să mergem pe această cale nu ca o țară la coada Europei, dar măcar ca în România. Salariul mediu la noi este mai mic decât salariul minim în România”.

Vladimir Florea, vicepreședintele Confederației Naţionale a Patronatului a afirmat că e contra 5000 de lei, dar rămâne dvs să convingeți ministerul Finanțelor, dar insistăm să fie schimbate normele tarifare.

Salariul minim pe economie de la 1 aprilie 2022 a fost stabilit la 3500 de lei, cu 565 de lei mai mare față de cel stabilit în anul 2021.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!