Cu suportul Uniunii Europene, la Soroca a fost inaugurată întreprinderea socială „Centrul de instruire ARA”

07 Nov. 2022, 16:54
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
07 Nov. 2022, 16:54 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Copii și tinerii din Soroca au la dispoziție un spațiu prielnic pentru instruire și dezvoltare personală, oferit de întreprinderea socială ARA, care a fost lansată recent de Asociația Obștească „ANIMA” a inaugurat. Aceasta este a doua întreprindere socială lansată în cadrul proiectului Fundației Est-Europene „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică durabilă și incluzivă a țării”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

Centrul ARA din Soroca prestează servicii de instruire pentru preșcolari și de orientare vocațională pentru tineri.

„Lansăm un prim model de cum am putea să implicăm tinerele mămici și să le abilităm economic, dar totodată să oferim un spațiu de dezvoltare personală și o educație non-formală, creativă, ingenioasă pentru copii și pentru tineri. Acest spațiu va găzdui copii de la 5 la 7 ani pentru pregătiri preșcolare, dar totodată vom avea și cursuri, pregătiri pentru tineri, pentru adolescenți”, spune Nona Mihalcean, directoarea executivă A.O. „ANIMA”.

Asociația Obștească „ANIMA” a inaugurat acest centru după ce a beneficiat de un grant de 35.000 de euro din partea Uniunii Europene și Suediei. Mai mulți copii și tineri din familii social-vulnerabile din localitate vor frecventa gratuit formările și activitățile centrului.

„Întreprinderea socială conform statutului și regulamentului prevede implicarea și reabilitarea tinerelor mămici care nu au fost încadrate în câmpul muncii. Pe a doua palieră lucrăm cu copii și cu tinerii social-vulnerabili care și-ar dori să participe la astfel de formări, dar nu le-ar putea achita. Centrul oferă 80 la sută locuri contra plată și 20 la sută locuri gratuite pentru cei care nu pot achita acest serviciu”, afirmă Nona Mihalcean.

„Dorim foarte mult să promovăm antreprenoriatul social în rândul populației pentru ca oamenii să cunoască că întreprinderile sociale, pe lângă partea economică, adică cea de business, au și un impact social: fie creează locuri de muncă pentru persoanele din diverse categorii vulnerabile,  fie rezolvă o anumită problemă comunitară”, declară Ana Ciurac, coordonatoarea de proiect a Fundației Est-Europene.

Părinții din Soroca salută deschiderea noului centru. „Acest centru este binevenit deoarece este destinat pentru mai multe categorii de vârstă.  Totodată, mămicile care au ieșit din concediu de maternitate au nevoie de acest sprijin”, subliniază Aurica Durnea.

Uniunea Europeană a oferit, prin intermediul Fundației Est-Europene, 15 granturi organizațiilor societății civile pentru a deschide întreprinderi sociale, care urmează să creeze 80 de locuri de muncă. Peste 800 de persoane vor beneficia de servicii și produse gratuite.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!