Regele cerealelor din Moldova a început exportul prin portul din Constanța

10 Nov. 2022, 15:03
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Nov. 2022, 15:03 // Actual //  bani.md

Compania Trans-Oil, controlată de milionarul Vaja Jhashi, a anunțat că o primă cantitate de 16.549 tone de orz a fost încărcată de Terminalul de Cereale COMVEX SA în m/v TOI Challenger, pentru a fi transportate din portul Constanța (România) în portul Samsun (Turcia).

Transportul din 6 noiembrie este primul transport comercial al m/v TOI Challenger sub pavilionul Grupului Trans-Oil.

M/v TOI Challenger este un vas de tip handymax (lungimea 164 m), cu o capacitate de încărcare de 15 700 t de cereale (heavy grains) pentru un nivel al apei (draft) de 7 m. La un draft de 8 m m/v TOI Challenger are o capacitate de încărcare de 17 000 – 18 000 t de cereale.

M/v TOI Challenger este prima investiție a Grupului Trans-Oil, în valoare de 8,4 milioane de dolari SUA, în crearea unei flote maritime și riverane proprii.

COMVEX SA este lider pe piață, specializat în manipularea, depozitarea și transbordarea materiilor prime solide vrac – cereale, minereuri de fier, cărbuni, cocs, bauxită, operând cel mai mare terminal specializat în din arealul Mării Negre, cu o suprafață de 70 hectare în sudul Portului Constanța.

Cu un front de descărcare la cheul maritim format din 5 dane cu o lungime totala de 1.400 m si adâncime a apei cuprinsa intre 10,8 m si 18,5 m, terminalul COMVEX SA este singurul terminal pentru operarea mărfurilor solide vrac din arealul Mării Negre ce are posibilitatea de a acosta nave din clasa Capesize. De asemenea, terminalul beneficiază de o bună poziție geografică având acces la rețeaua de căi navigabile ce include Dunărea.

Global Grain International, compania românească a Grupului Trans-Oil, și-a asigurat accesul la servicii portuare prin contract cu Terminalul de Cereale COMVEX SA, pentru păstrarea și transbordarea recoltei 2022, în portul Constanța (România).

Trans-Oil etse deţinut de milionarul Vaja Jhashi, un om de afaceri georgian născut în Rusia şi stabilit în Republica Moldova. Ea controlează fabrica de ulei Floarea Soarelui din Bălţi, pe care a preluat-o în 2011 şi care a fost evaluată la peste 50 de milioane de dolari.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!