Suportul bugetar nerambursabil de 40 milioane de euro din partea Germaniei a ajuns în contul Ministerului de Finanțe

30 Nov. 2022, 15:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Nov. 2022, 15:34 // Actual //  MD Bani

Finanțarea externă, oferită de Republica Federală Germania, sub formă de grant pentru suportul bugetar în sumă de 40 milioane de euro a fost debursată pe contul Ministerului Finanțelor.

Banii vor fi folosiți pentru a susține programele de stat în compensarea creșterii costurilor energiei pentru grupurile vulnerabile.

În perioada rece a anului, noiembrie 2022 – martie 2023, populația Republicii Moldova va beneficia de compensații în factura la energie din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

Acordul de finanțare privind promovarea securității energetice a grupurilor vulnerabile a fost semnat între Banca de Dezvoltare a Germaniei KfW și Republica Moldova, reprezentată de către Ministerul Finanțelor la Chișinău, pe data de 18 noiembrie curent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!