Câte zile de odihnă vor fi de sărbători

28 Dec. 2022, 15:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Dec. 2022, 15:17 // Actual //  bani.md

Zilele de 2 ianuarie și 8 mai 2023 vor fi considerate zile de odihnă, potrivit Hotărârii aprobate, astăzi, de Executiv. Acestea vor fi recuperate în zilele de sâmbătă –  28 ianuarie și 13 mai.

Proiectul a fost elaborat ținând cont de faptul că, în anul 2023, mai multe zile de sărbătoare nelucrătoare, stipulate în Codul muncii, cad în zile de odihnă.

Potrivit prevederilor Codului Muncii, Guvernul este în drept să transfere zilele de repaus/de lucru în alte zile, în scopul utilizării optime de către salariați a zilelor de odihnă și de sărbătoare nelucrătoare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!