Vânzările Volkswagen au ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 11 ani

12 Ian. 2023, 14:22
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
12 Ian. 2023, 14:22 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Numărul autovehiculelor livrate de grupul german Volkswagen AG a scăzut în 2022 pentru al treilea an consecutiv, în condiţiile în care criza semiconductorilor a afectat producţia şi a dus livrările grupului la cel mai redus nivel din ultimii 11 ani, transmite Bloomberg.

În 2022, producătorul auto a livrat 8,3 milioane de vehicule, cu 7% mai puţine decât în 2021, dar cu toate acestea a reuşit să îşi menţină poziţia de cel mai mare producător european de vehicule electrice, graţie creşterii cu 26% a vânzărilor de automobile complet electrice. De asemenea, Volkswagen a informat că în ultimele trei luni ale anului trecut, livrările sale au crescut cu 14,3%.

Anul trecut, Volkswagen a livrat clienţilor 572.100 de automobile complet electrice, în creştere cu 26% comparativ cu 2021. În aceste condiţii, ponderea vehiculelor electrice pe baterie în vânzările totale ale grupului Volkswagen a ajuns la 6,9%, de la 5,1% în 2021, ratând totuşi propria ţintă fixată de VW, privind o cotă cuprinsă între 7% şi 8%. Printre cele mai bine vândute modele electrice au fost VW ID.4 şi Audi e-tron.

Cel mai mare producător european de automobile vrea ca în 2023 vehiculele electrice să reprezinte 11% din vânzările sale totale, pentru ca în 2030 jumătate din automobilele vândute să fie complet electrice.

De asemenea, mărcile premium Audi, Lamborghini şi Bentley au avut rezultate foarte bune în ultimul trimestru al anului trecut, când vânzările lor au crescut cu 26,1% în ritm anual.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!