Percheziții la CFM! Sunt vizați mai mulți angajați ai întreprinderii feroviare

17 Ian. 2023, 13:15
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Ian. 2023, 13:15 // Actual //  MD Bani

Ofițerii Centrului Național Anticorupție au descins la Calea ferată a Moldovei. Informația a fost confirmată pentru Realitatea de purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi.

Potrivit ei, acțiunile au loc în cadrul unei cauze pornite din cauza bănuielilor de corupție. Sunt vizați mai mulți angajați ai întreprinderii feroviare.

„Sunt acțiuni de urmărire penala, pe care le desfășuram în cadrul unei cauze, pornite pe fapte de corupție. Sunt vizați mai mulți angajați ai CFM, membri ai grupului de lucru privind achizițiile publice. Cu detalii vom reveni, după ce vor fi analizate toate materialele ridicate in urma perchezițiilor”, a precizat Starinschi.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Amintim că marți au avut loc percheziții și la vamă. Acțiunile au fost efectuate de autorități din Moldova și România, de comun, iar presa de peste Prut scrie, pe surse, că există funcționari escortați la audieri.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!