Ministerul Apărării din România a donat Republicii Moldova echipamente medicale de protecţie

19 Ian. 2023, 13:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Ian. 2023, 13:47 // Actual //  bani.md

Ministerul Apărării a donat Republicii Moldova un lot de echipamente medicale de protecţie, constând în 1.000 viziere, 9.000 cutii cu mănuşi, 2.000 ochelari de protecţie din plastic, 3 milioane de măşti chirurgicale, precum şi 500 mii de măşti de protecţie.

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că donează Ministerului Apărării din Republica Moldova materiale de resort medical în valoare de 7.302.836,95 lei, în baza Contractului de donaţie între Statul român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Apărării al Republicii Moldova, din 29 decembrie 2022, în scopul continuării măsurilor constante de sprijin ale României pentru Republica Moldova.

Donaţia constă în 1.000 viziere, 9.000 cutii cu mănuşi, 2.000 ochelari de protecţie din plastic, 3 milioane de măşti chirurgicale, precum şi 500 mii de măşti de protecţie.

Astfel, reprezentanţii MApN vor preda materialele medicale către omologii lor din Republica Moldova la punctul de control trecere frontieră Leuşeni-Albiţa, în zilele de 19 şi 20 ianuarie.

„Transportul bunurilor materiale de la Centrul de logistică medicală şi de la depozitul sanitar Nord-Sebeş la punctul de control trecere frontieră Leuşeni-Albiţa, se execută prin grija Comandamentului Logistic întrunit din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, iar operaţiunile de export/donaţie şi predare a bunurilor către reprezentanţii Republica Moldova se desfăşoară cu sprijinul CN Romtehnica SA”, transmite Ministerul Apărării.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!