Țara europeană care expulzează spioni ruși pe bandă rulantă

19 Feb. 2023, 05:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Feb. 2023, 05:11 // Actual //  bani.md

Mai mulți presupuși spioni ruși urmează să fie expulzați din UE.

Ţările de Jos vor expulza 10 diplomaţi ruşi, a anunţat sâmbătă seară, 18 februarie, ministrul de externe olandez Wopke Hoekstra la postul de televiziune NOS.

Demnitarul olandez a explicat că decizia guvernului său este motivată de faptul că Rusia a încercat să plaseze în secret agenţi ai serviciilor sale secrete în Ţările de Jos.
De asemenea, biroul comercial al Rusiei de la Amsterdam va trebui să fie închis.

La rândul lor, Ţările de Jos intenţionează să-şi închidă Consulatul general de la Sankt Petersburg.

Hoekstra a adăugat că ţara sa a decis că va trebui să existe o paritate în privinţa diplomaţilor, ceea ce înseamnă un număr de diplomaţi ruşi în Ţările de Jos egal cu numărul diplomaţilor olandezi trimişi în Federaţia Rusă.

În luna martie a anului trecut, Ţările de Jos au expulzat 17 diplomaţi ruşi sub bănuiala de spionaj şi, ca răspuns, Moscova a expulzat mai mulţi diplomaţi olandezi din Rusia.

Wopke Hoekstra a afirmat că cele două ţări au convenit ulterior să accepte noi diplomaţi, dar că Rusia a refuzat să le emită vize. Consulatul general olandez de la Sankt Petersburg va trebui, astfel, să fie închis din cauza lipsei de personal.

Relaţiile dintre Ţările de Jos şi Rusia s-au deteriorat mai ales după doborârea, deasupra Ucrainei, a avionului de pasageri ce efectua zborul MH17, în 2014. Avionul, care aparţinea companiei Malaysia Airlines Boeing, decolase de la Amsterdam şi a fost lovit de o rachetă rusă. Majoritatea celor 298 de persoane decedate în acel incident erau cetăţeni olandezi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!