Victimizarea ipocrită a Rusiei, la un an de când a invadat Ucraina. Kremlinul acuză Occidentul că nu vrea să negocieze

20 Feb. 2023, 06:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Feb. 2023, 06:00 // Actual //  bani.md

Rusia a acuzat Occidentul că nu este dispus să negocieze după aproape un an de război împotriva Ucrainei.

Occidentului îi lipseşte deschiderea faţă de iniţiativele de pace, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu televizat, a relatat agenţia de presă de stat TASS. Din acest motiv, a spus Peskov, Occidentul nu va sprijini probabil o întâlnire între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi preşedintele american, Joe Biden.

Trupele ruseşti au invadat ţara vecină la 24 februarie 2022.

Din punctul de vedere al Ucrainei, care este atacată, precum şi al ţărilor occidentale, nu există nicio bază pentru negocieri, deoarece Rusia îşi menţine cuceririle în Ucraina şi vrea să răstoarne conducerea de la Kiev.

Liderul belarus, Alexander Lukaşenko, un aliat apropiat al lui Putin, a sugerat deja în mai multe rânduri o întâlnire între preşedinţii Rusiei şi SUA. El a propus ca loc de întâlnire capitala belarusă Minsk, unde în 2015 a fost negociat un plan de pace sub medierea franco-germană, care a eşuat de mult timp.

Marţi, Putin intenţionează să se adreseze naţiunii la Moscova. Liderul de la Kremlin va vorbi despre ”operaţiunea militară specială” şi despre efectele acesteia, a anunţat Peskov. Termenul de război este încă evitat în Rusia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!