Lovitura devastatoare fără precedent primită de Ucraina de la Putin: Impactul real al invaziei Rusiei a ieșit la iveală

23 Feb. 2023, 08:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Feb. 2023, 08:32 // Actual //  bani.md

La un an de la începutul războiul lui Putin din Ucraina, analiștii financiari au făcut un bilanț al dezastrului provocat de Rusia țării vecine. Impactul real al distrugerilor arată că invazia rusă a dat o lovitură fără precedent economiei Ucrainei, mai mare decât cea provocată de prăbușirea Uniunii Sovietice.

Mai multe grafice, care au fost prezentate de Bloomberg, prezintă modul în care atacul rusesc împotriva Ucrainei a afectat economia țării și cum își finanțează Kievul bugetul de război.

Un aspect important al analizei arată că economia Ucrainei a căzut dramatic, cu 32,5% în 2022, cea mai mare scădere din ultimii 30 de ani. O micșorare semnificativă s-a produs în 1994, când PIB-ul Ucrainei a coborât cu 22,9%. În schimb, în 2021, produsul intern brut al țării urcase cu 3,4%.

Experții Băncii Centrale de la Kiev prognozează că în acest an, PIB-ul Ucrainei ar putea crește cu 0,3%, pe fondul unei economii slăbite. Se așteaptă ca economia să își accelereze ritmul atunci când riscurile de securitate se vor diminua.

Legat de finanțarea țării din 2022, bugetul Ucrainei a primit 51,3 miliarde de dolari din obligațiuni, împrumuturi și granturi. Kievul s-a bazat pe o combinație de surse străine și locale, pentru a-și finanța bugetul de război.
Principalul sprijin intern a venit din partea Băncii Centrale (12,8 miliarde de dolari) și a obligațiunilor de război emise de Ministerul de Finanțe. Ajutoarele au venit din Statele Unite (11,99 miliarde de dolari), Uniunea Europeană (7,96 miliarde de dolari), obligațiuni guvernamentale (7,69), Fondul Monetar Internațional (2,69), Canada (1,9), Germania (1,58), Banca Mondială (1,39), Marea Britanie (1,08).

Un alt element principal pentru rezistența Ucrainei în fața agresiunii ruse l-a constituit ajutorul militar extern. Cele mai mari ajutoare din domeniu au venit de la SUA (29,2 miliarde de dolari), Marea Britanie (2,8), Germania (2,8), Polonia (2,4), Canada (1).

Bilanțul devastator al invaziei Rusiei din Ucraina este reliefat în statisticile care arată valoarea pagubelor de război, care ar însuma 136 de miliarde de dolari, potrivit Centrului de strategie economică de la Kiev.

Totalul daunelor este împărțit astfel: clădiri rezidențiale – 52,5 miliarde de dolari, infrastructură – 35,6, mediu – 14, active ale companiilor – 13, educație – 8,2, energie – 6,8, agricultură – 6,6, transporturi – 2,9, retail – 2,4, servicii municipale – 2,3, cultură, turism, sport – 2,1, sănătate – 1,7.

Ucraina estimează că cea mai mare parte a pagubelor cauzate de rachetele și artileria rusă a fost cauzată locuințelor oamenilor. Rachetele au vizat, de asemenea, drumuri, poduri, linii electrice și centrale electrice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!