Preţurile locuinţelor din Suedia continuă să scadă agresiv

02 Mart. 2023, 12:27
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Mart. 2023, 12:27 // Actual //  MD Bani

Preţurile locuinţelor din Suedia continuă să scadă agresiv, în timp ce una dintre cele mai grave crize imobiliare din lume este pe cale să intre în al doilea an, raportează Bloomberg.

Creşterea vertiginoasă a preţurilor de consum şi o serie de majorări ale ratelor dobânzilor au dat o lovitură grea economiei suedeze, care este deosebit de sensibilă la creşterea costurilor de împrumut. Gospodăriile din această ţară au unele dintre cele mai mari datorii dintre naţiunile bogate, cu rate ipotecare fixate pe termen scurt, scrie ZF.

Acest lucru a plasat Suedia în fruntea unei prăbuşiri globale a preţurilor proprietăţilor, piaţa deteriorându-se din martie anul trecut. În februarie, tendinţa preţurilor a arătat o scădere de 0,6%, ajustată pentru efectele sezoniere, potrivit creditorului ipotecar de stat SBAB.

Deşi scăderea este mai mică decât în lunile trecute, iar preţurile apartamentelor au crescut uşor, banca de stat rămâne precaută.

„Chiar dacă am văzut o oarecare îmbunătăţire a situaţiei în ultimele două luni, în special în cazul apartamentelor, este prea devreme pentru a spune că preţurile nu vor mai scădea în continuare”, a declarat economistul şef Robert Boije. „Probabil că nu am văzut încă întregul impact al creşterilor de rate pe care Riksbank le-a implementat şi pe care se aşteaptă să le anunţe în continuare.”

În eforturile sale de a ţine în frâu inflaţia, banca centrală suedeză a dus rata de referinţă la 3% de la zero în 10 luni, iar economiştii se aşteaptă la o nouă majorare luna viitoare. Pe lângă turbulenţele de pe piaţa imobiliară, aceste mişcări au contribuit la o scădere a cheltuielilor de consum. În acelaşi timp, construcţia de locuinţe noi se opreşte brusc, ceea ce va duce la o contracţie economică în acest an.

Previziunile Comisiei Europene arată că Suedia ar putea fi singura economie din Uniunea Europeană care va înregistra o contracţie pe întreg anul 2023.

Preţurile locuinţelor, care au înregistrat un salt în timpul pandemiei, au scăzut cu 1,4% în februarie, potrivit indicatorului de tendinţă. Preţurile apartamentelor au înregistrat un avans de puţin sub 0,1%, primul din ultimul an.

Indicele SBAB HPI, bazat pe vânzările raportate prin intermediul site-ului său de listare Booli, este unul dintre puţinii indicatori ai pieţei imobiliare din Suedia care mai sunt disponibili la nivel public, în urma unei decizii a autorităţii de concurenţă a ţării de a împiedica Valueguard să îşi publice liber indicele HOX.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!