Prima Casă s-a prăbușit! Într-o lună au fost acordate doar șase credite

07 Mart. 2023, 15:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Mart. 2023, 15:16 // Actual //  bani.md

Clienții sunt mai reticenți, deoarece situația economică s-a înrăutățit, dar și pe fundalul dobânzilor care au crescut exponențial urmare a majorării, de anul trecut, a ratei de bază a Băncii Naționale.

Datele Ministerului Finanțelor relevă că numărul beneficiarilor programului în luna martie a fost de 8107, ceea ce înseamnă  că într-o lună și jumătate au fost acordate doar șase credite, în timp ce în prima lună a anului a fost acordat doar un singur credit.

Pentru procurarea locuințelor, băncile comerciale au acordat în total credite în valoare de 4,43 miliarde de lei. Valoarea totală a garanțiilor active constituie 2,1 miliarde de lei.

Din cei 8107 beneficiari, 5564 sunt familii, iar 2543 – tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,5 ani.

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul programului constituie 60,91 m.p., iar valoarea acestora 640,54 de mii de lei. Din numărul total al locuințelor procurate, 7562 sunt situate în zonele urbane, iar 545 – în cele rurale. 7342 locuințe procurate sunt apartamente, iar 765 – case de locuit individuale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!