Binance, cea mai mare platformă crypto din lume, dați în judecată de autoritățile de reglementare din SUA

28 Mart. 2023, 11:30
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
28 Mart. 2023, 11:30 // Au Bani //  MD Bani

Binance, cea mai mare platformă crypto din lume, şi directori ai acesteia, între care directorul şi fondatorul acesteia, Changpeng Zhao, au fost daţi în judecată de autorităţile de reglementare din SUA pentru încălcări ale reglementărilor, potrivit unui dosar al instanţei de luni, citat de Reuters.

Binance a efectuat, cel puţin din iulie 2019 până în prezent, „ tranzacţii cu instrumente derivate pe mărfuri în numele unor persoane din SUA”, încălcând legile SUA, a spus autoritatea de reglementare a tranzacţiilor cu instrumente financiare de mărfuri, CFTC, în plângerea sa.

Programul de conformitate al Binance a fost „ineficient”, iar firma, sub conducerea lui Zhao, le-a spus angajaţilor şi clienţilor să ocolească controalele de conformitate, a spus CFTC.

De asemenea, fostul director de conformitate al Binance, Samuel Lim, este acuzat că a ajutat şi a favorizat încălcările de reglementări de către Binance.

Binance nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Binance domină sectorul global al activelor digitale. Prin platforma sa principală, Binance.com, anul trecut au avut loc tranzacţii în valoare de aproximativ 23.000 de miliarde de dolari, potrivit furnizorului de date CryptoCompare.

Volumul său de tranzacţionare a atins 34.000 de miliarde de dolari în 2021, a spus Zhao anul trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!