Demisie în boardul Teleradio-Moldova! Jurnalistul Cristian Jardan pleacă

14 Apr. 2023, 14:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Apr. 2023, 14:27 // Actual //  bani.md

Jurnalistul Cristian Jardan și-a anunțat demisia din funcția de membru al Consiliului de supraveghere și dezvoltare al companiei publice Teleradio-Moldova. Deputații au votat demisia acestuia în ședința de astăzi a Parlamentului.

Motivul demisiei, incompatibilitate de funcții. Jardan a fost numit consilierul politic al premierului Dorin Recean în data de 9 martie.

Jardan este membrul Consiliul de Observatori la postul public de televiziune Moldova 1.

Anterior a lucrat la PROTV CHIȘINĂU, unde a deținut mai multe funcții, dar și la General Media Grup. În 2015 a deținut funcția de director al portalului de știri „Unimedia.info”. Presa a scris că familia acestuia a fost implicată în achiziția portalului.

Soția lui Jardan, Aurica Jardan este consilier al președintelui Parlamentului, Igor Grosu, iar anterior a fost șefa Serviciului de presă al PAS.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!