O țară UE, lovitură pentru Putin: Schimbare neașteptată față de Moscova, îngheață conturile rușilor

25 Apr. 2023, 08:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Apr. 2023, 08:02 // Actual //  bani.md

Odată cu începutul invaziei ordonate de Putin în Ucraina din 2022, țările Uniunii Europene au impus Rusiei mai multe pachete de sancțiuni.

Însă, anumite state unde oligarhii ruși s-au refugiat nu au trecut la astfel de măsuri imediat. Dar acum, Cipru a anunțat că și-a schimbat strategia față de Moscova, înghețând conturile a mii de ruși care trăiesc în această țară.

Cipru, stat membru al Uniunii Europene, a luat măsuri represive împotriva persoanelor și entităților care, potrivit SUA și Marea Britanie, i-au ajutat pe oligarhii ruși să eludeze sancțiunile introduse în timpul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit Barrons.

Informația a fost confirmată de comisarul Pavlos Uoannou din ministerul de Finanțe din Cirpu. Ziarul cipriot Phileleftheros a raportat că cel mai mare creditor al insulei, Bank of Cyprus, a „informat 4.000 de clienți care au un pașaport rusesc și sunt nerezidenți ai țărilor UE că conturile lor vor fi închise”.

O parte mare a diasporei ruse trăiește în Cipru. Marea Britanie și SUA au impus sancțiuni asupra a 13 cetățeni ciprioți și companii despre care spun că i-au ajutat pe oligarhii ruși să evite sancțiunile și să-și ascundă activele financiare după invazia Ucrainei din februarie 2022.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Constantinos Letymbiotis, a declarat săptămâna aceasta că Nicosia s-a angajat să îi judece pe toți ciprioții acuzați de SUA și Marea Britanie că au permis oligarhilor să eludeze sancțiunile impuse în urma războiului.

Săptămâna aceasta, șeful Băncii Centrale a Ciprului, Constantinos Herodotou, i-a spus președintelui țării, Nikos Christodoulides, că băncile cipriote au înghețat conturile celor avizați de sancțiuni.

Potrivit acestuia, în ultimii ani, autoritățile au închis 43.000 de companii și 123.000 de conturi bancare „suspecte”. Doar 2,2% din toate depozitele bancare de pe insulă aparțin în prezent rușilor, a spus el.

După invazia din Ucraina și mobilizarea Moscovei, aproape un milion de ruși și zeci de oligarhi au fugit din Rusia, ca într-un adevărat exod. Printre destinațiile preferate au fost Kazahstan, Emiratele Arabe Unite, Bali, Turcia, Armenia, Argentina, Georgia, Serbia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!