Reforma pensiilor nu îi lasă pe francezi să se odihnească

01 Mai 2023, 07:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Mai 2023, 07:01 // Actual //  bani.md

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis duminică o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde luni este programată o grevă generală, care va afecta transporturile.

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că luni, 1 mai 2023, este prevăzută o grevă generală, context în care vor fi perturbări ale circulaţiei feroviare naţionale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) şi internaţionale (Thalys, Eurostar). Detalii privind circulaţia trenurilor pot fi consultate pe site-urile companiilor.

De asemenea, transportul public urban va fi perturbat din cauza modificării traseelor unor linii de transport, pe fondul demonstraţiilor planificate în oraşe. Se recomandă cetăţenilor să consulte site-urile reţelei locale de transport pentru prognoze ale traficului, precum şi site-ul RATP pentru detalii privind circulaţia din regiunea pariziană.

Sindicatele aeroporturilor din Paris (Charles-de-Gaulle şi Orly) au anunţat că se vor alătura apelului la greve, ceea ce ar putea duce la perturbări ale zborurilor. Pasagerii vor fi anunţaţi de eventuale anulări/întârzieri ale curselor aeriene prin SMS.

Sindicatul Naţional al Personalului Navigant Comercial (SNPNC-FO) a prevăzut o mişcare socială care priveşte însoţitorii de bord ai companiei aeriene Vueling, ceea ce va crea perturbări ale programului zborurilor.Totodată, pentru perioada 2 – 3 mai 2023, Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) a solicitat companiilor aeriene să renunţe la 33% din programul de zbor la Aeroportul Paris-Orly, ca urmare a grevei controlorilor aerieni.

MAE arată că este posibilă prelungirea grevei şi după această dată, în anumite sectoare, inclusiv în transportul public.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!