Arabia Saudită și-a crescut până la un nivel record importurile de motorină ieftină din Rusia

30 Mai 2023, 06:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Mai 2023, 06:37 // Actual //  bani.md

Arabia Saudită, un exportator important de ţiţei, maximizează profiturile rafinăriilor, importând cantităţi fără precedent de motorină ieftină din Rusia, în timp ce îşi majorează la un nivel record exporturile către Singapore, unde combustibilul este vândut cu marje ridicate de profit, conform datelor care monitorizează navele, transmite Reuters.

Rusia trebuie să devieze volumele vândute spre Europa, anterior piaţa sa dominantă, după ce Uniunea Europeană a interzis în februarie importurile de produse petroliere.

Aceste evoluţii au permis companiei energetice Saudi Aramco din Arabia Saudită să-şi majoreze la un nivel record exporturile către Singapore în mai, susţin traderii.

„Aprovizionarea cu motorină în Singapore este afectată de lucrările de mentenanţă de la rafinării, în timp ce cresc importurile din Orientul Mijlociu, ceea ce ar crea oportunităţi pentru exporturile către Singapore”, consideră analistul Serena Huang de la Vortexa.

Arabia Saudită va importa în mai cu 500.000 tone (3,7 milioane de barili) de motorină din Rusia, sau chiar mai mult, cea mai mare cantitate ajungând la Ras Tanura, unde este una din cele mai mari rafinării ale Saudi Aramco, susţin traderii.

În acelaşi timp, motorina din Arabia Saudită care ajunge în Singapore se ridică la 400.000 tone – un nivel fără precedent, arată datele Refinitiv, Vortexa şi din industrie.

Pe plan global, exporturile de motorină ale Arabiei Saudite au atins în aprilie nivelul record de 3,7 milioane de tone, arată datele Kpler.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!