Barack Obama l-a numit pe Trump „un nenorocit corupt, un lunatic, porc rasist, sexist și un nebun de legat”

20 Mai 2021, 15:23
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Mai 2021, 15:23 // Actual //  MD Bani

Încă din momentul în care a părăsit Casa Albă, în 2017, Barack Obama nu s-a pronunțat niciodată împotriva succesorului său, fostul președinte Donald Trump. Reconoscut pentru diplomația sa și pentru discursurile imparțiale, Obama a păstrat mereu o poziție neutră în ceea ce-l privește pe Trump, potrivit Insider.

Cu toate acestea, lucrurile nu au rămas la fel și în timpul campaniei prezidențiale din 2020, atunci când acesta a emis primele sale reacții cu privire la comportamentul și activitatea președintelui Trump.

În perioada campaniei care îl avea în centru pe Joe Biden, Obama a avut mai multe apariții pentru a-l susține pe fostul său vicepreședinte, dar și pentru a spune câteva lucruri despre contracandidatul acestuia.

Aceste precizări au fost notate în cartea „Bătălie pentru suflet: în campaniile democraților pentru a-l învinge pe Trump”, scrisă de Edward-Isaac Dovere, un scriitor la The Atlantic.

Însă The Guardian a publicat miercuri extrase din cartea, care urmează să fie lansate săptămâna viitoare. Astfel, potrivit publicației, pasajele din carte făceau referire la anumite conversații dintre Obama și consilierii politici ai lui Biden, în cadrul cărora Obama l-a numit pe Trump „un nenorocit corupt”, un „lunatic”, „porc rasist”, „sexist” și „un nebun de legat”.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!