Gazul se ieftinește cu 11,21 lei per metru cub

07 Iun. 2023, 10:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Iun. 2023, 10:18 // Actual //  bani.md

Gazul livrat consumatorilor casnici s-a ieftinit cu 11,21 de lei per metru cub, la 18,06 lei cu TVA, potrivit deciziei aprobată de ANRE în cadrul ședinței de astăzi.

Pentru consumatorii racordați la rețelele de înaltă tensiune tariful aprobat de ANRE este de 14,756 lei per metru cub, iar pentru cei racordați la rețeaua de tensiune medie – 15,531 lei per metru cub.

Moldovagaz, la depunerea demersului la ANRE, a cerut reducerea tarifului la gaz la nivelul de 14 454 lei pentru o mie de metri cubi pentru consumatorii racordați la rețeaua de înaltă tensiune, sau cu 42,6% mai puțin, celor de presiune medie – 15 476 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 39,3% mai puțin, iar celor de presiune joasă – 18 456 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 31,9% mai puțin.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!