Ucraina trebuie să fie pregătită să-şi exporte cerealele în principal pe Dunăre

27 Iun. 2023, 15:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iun. 2023, 15:04 // Actual //  bani.md

În luna iulie a anului trecut, ONU şi Turcia au intermediat un acord între Moscova şi Kiev privind trecerea în siguranţă a cerealelor din Marea Neagră pentru a contribui la soluţionarea crizei alimentare mondiale agravate de invazia rusească şi de blocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră.

Moscova a ameninţat că nu va prelungi acordul dincolo de data 18 iulie dacă nu sunt îndeplinite o serie de cerinţe, inclusiv eliminarea obstacolelor din calea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti. Potrivit oficialilor ruşi, promisiunile de susţinere a exporturilor Rusiei nu s-au materializat.

„În condiţiile în care Rusia blochează efectiv funcţionarea coridorului de cereale, trebuie să fim pregătiţi să trecem aproape întregul volum de export al noii recolte prin porturile dunărene”, a scris pe Facebook, directorul adjunct al Autorităţii Porturilor Maritime din Ucraina, Dmitro Barinov.

Ucraina este un mare producător şi exportator mondial de cereale şi oleaginoase însă atât producţia cât şi exporturile sale au scăzut semnificativ după ce Rusia a ocupat o parte din teritoriul ţării şi a blocat o serie de porturi importante la Marea Neagră, în a doua jumătate a ultimului sezon. În anul calendaristic 2022, producţia de cereale a Ucrainei a scăzut până la 53 milioane de tone, de la un nivel record de 86 milioane de tone în 2021. Ministerul Agriculturii de la Kiev estimează că în acest an producţia ar putea să scadă până la 46 de milioane de tone.

Chiar şi în condiţiile diminuării recoltei, Ucraina va avea nevoie să exporte peste 30 de milioane de tone de cereale, milioane de tone de uleiuri vegetale şi oleaginoase.

Dacă ar exista un coridor de cereale funcţional, aproximativ jumătate din exporturile agricole ucrainene ar ieşi prin porturile de la Marea Neagră, în timp ce un sfert ar trece prin porturile sale dunărene şi un alt sfert prin frontiera terestră de vest.

În cursul acestei luni, Autoritatea Porturilor Maritime din Ucraina a precizat că cele trei porturi de la Dunăre au exportat o cantitate record de trei milioane de tone de alimente numai în luna mai. Comparativ, o serie de surse citate de Reuters au dezvăluit că pe toată perioada anului 2021 cele trei porturi ucrainene de la Dunăre au procesat 5,5 milioane de tone de marfă.

Oficialii ucraineni din domeniul transporturilor spun că volumele de export ar putea fi mai mari dacă canalul său Bâstroe de pe Dunăre ar fi adâncit. În urmă cu o lună, un înalt oficial ucrainean declara că autorităţile de la Kiev ar dori să înceapă lucrările pentru a adânci canalul Bâstroe încă din acest an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!