Grecia a închis Acropola din Atena după ce temperaturile au trecut de 40 de grade Celsius

14 Iul. 2023, 13:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Iul. 2023, 13:48 // Actual //  bani.md

Acropola din Atena, un monument antic emblematic şi cel mai vizitat din Grecia, va fi închisă vineri, în timpul celor mai călduroase ore ale zilei, şi cel mai probabil şi sâmbătă, din cauza caniculei care afectează această ţară dar şi o parte din Europa, a anunţat ministrul elen al Culturii, transmite Reuters.

„Pentru protecţia lucrătorilor şi (…) a vizitatorilor, cel puţin la orele de vârf, între 12:00 şi 17:00 (9:00 GMT şi 14:00 GMT), (accesul la) situl arheologic trebuie suspendat”, a declarat Lina Mendoni la postul public de televiziune ERT.

„Este foarte probabil ca mâine (sâmbătă) să facem acelaşi lucru”, a adăugat oficialul.

Ministrul a explicat că, în timp ce la Atena sunt aşteptate vineri şi sâmbătă temperaturi de 40-41 de grade Celsius, în vârful Acropolei, „temperatura reală resimţită (…) de organism este considerabil mai ridicată”.

Acropola, care a înregistrat în ultimele luni o creştere semnificativă a numărului de vizitatori, este deschisă în mod normal de la ora locală 8:00 (5:00 GMT) până la ora locală 20:00 (17:00 GMT).

Grecia, ca şi alte ţări din zona Mediteranei, este afectată începând de miercuri de primul val de căldură din această vară.

Grecia se confruntă cu primul val de căldură din sezonul estival de anul acesta

Potrivit prognozelor meteorologice, temperaturile vor depăşi pragul 40 de grade Celsius în nordul şi vestul ţării. În ultimele zile, autorităţile au recurs la o serie de măsuri pentru a face faţă valului de căldură din această ţară mediteraneană, care nu este străină de astfel de fenomene.

Joi, lucrători ai Crucii Roşii au fost prezenţi la poalele Acropolei pentru a distribui sticle de apă şi a-i ajuta pe turiştii care puteau suferi insolaţie sau leşinuri din cauza căldurii.

„Vom distribui în fiecare zi cel puţin 30.000 de sticle de apă”, a declarat pentru AFP Antonios Avgerinos, preşedintele Crucii Roşii din Grecia. De asemenea, de la începutul săptămânii au fost instalate copertine în apropierea ghişeelor de la intrare pentru a proteja miile de vizitatori veniţi să admire Partenonul din vârful Acropolei, o capodoperă a perioadei „clasice” a Antichităţii (secolul al V-lea î.e.n.).

Vineri la prânz termometrul va indica 39 de grade Celsius la Atena, 40-42 de grade Celsius în nordul şi vestul ţării şi 43 de grade Celsius în regiunea Tesalia (centru), potrivit serviciului naţional de meteorologie EMY, care a prognozat temperaturi similare pentru ziua de sâmbătă.

Confruntate cu acest val de căldură, autorităţile elene au avertizat că există un risc ridicat de incendii, în special în regiunile unde este prognozat vânt puternic.

Grecia a fost afectată de incendii violente în vara anului 2021 din cauza unui val de căldură excepţional. Acropola, vizitată anul trecut de peste 3 milioane de persoane, şi-a mai închis anterior porţile în timpul celor mai călduroase ore ale zilei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!