Peste o mie de vizitatori au sărbătorit “Show Must Go On” la Castel Mimi, cu must gratuit, bucate delicioase şi muzică

08 Oct. 2023, 10:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Oct. 2023, 10:52 // Actual //  bani.md

Toţi cei care au ales să sărbătorească Ziua Naţională a Vinului la Castel Mimi au avut parte de o atmosferă de neuitat. Gazdele s-au remarcat şi de această dată prin calitatea bucatelor, a deservirii şi prin organizarea la cel mai înalt nivel a evenimentului.

Mustul a curs din plin şi a umplut gratuit paharele oaspeţilor, iar pe grătare au sfârâit frigăruii suculenţi. Aşa cum Castel Mimi este promotorul vinurilor din soiuri autohtone, vizitatorii le-au putut degusta şi lua acasă cu un preţ special, tăiat în jumătate.

Toţi doritorii au putut vizita beciurile Castelului şi urmări procesul de ţesere a covoarelor tradiţionale. Copiii au participat la ateliere de pictură pe figurine şi au putut vedea cu ochii lor cum se modelează vasele din lut, la un atelier organizat de olari iscusiţi. Toată lumea prezentă a putut face poze la zona foto şi savura din frumusezea rară a locului.

Pe lângă vin, bucate şi atmosferă, “Show Must Go On” s-a remarcat şi cu un program artistic potrivit pentru oaspeţii de toate vârstele. Atmosfera de la Castel a fost întreţinută de colectivul de dansuri “Strămoşeasca”. Cu un recital de folclor la nai a surprins şi maestrul Constantin Moscovici, Artist al poporului, iar Felcia Dunaff cu “Dunaff Band” a invitat oaspeţii la dans pe ritmuri balcanice.

Aglomeraţie mare în prima zi a Zilei Naţionale a Vinului şi la cortul Castel Mimi instalat în Piaţa Marii Adunări Naţioale, alături de cele ale peste 90 de producători de vinuri din toată ţara. În căutare de vinuri din soiuri autohtone de la Castel Mimi, mii de persoane au venit, le-au degustat şi le-au putut achiziţiona la preţ special.

Printre vizitatori au fost cetăţeni moldoveni, dar şi mulţi turişti străini, curioşi să deguste vinurile din soiuri autohtone.

Gazdele vă aşteaptă şi astăzi la sărbătoarea vinului, care în acest an se desfăşoară sub sloganul – “Vinul nostru cucereşte lumea”.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!