Se opresc construcțiile în Germania. Bollwerk: Criza lemnului ne-a luat pe nepregătite

28 Mai 2021, 15:02
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Mai 2021, 15:02 // Actual //  MD Bani

Probleme în aprovizionarea cu cherestea, oţel şi material pentru izolaţii provoacă oprirea lucrărilor de construcţii în Germania. Această criză ar putea împiedica economia să-și revină după pandemia de coronavirus.

Economia germană este prima economie europeană. Economia Germaniei a înregistrat o contracţie peste aşteptări în primul trimestru al acestui an din cauza restricţiilor introduse pentru a opri răspândirea COVID-19, însă cele mai recente sondaje arată că investitorii au încredere într-o revenire rapidă în timpul verii, scrie Agerpres.

Redresarea economiei germane depinde de cheltuielile consumatorilor după ridicarea restricțiilor şi de modul în care producătorii vor putea depăşi blocajele de aprovizionare.

Producătorii de acoperişuri care depind foarte mult de cherestea se numără printre companiile de construcţii care sunt afectate în mod deosebit de blocajele de aprovizionare.

În unele regiuni, producătorii de acoperişuri se confruntă cu o triplare a preţurilor la cherestea şi unii se plâng chiar că nu pot obţine niciun fel de cherestea, a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor Germani de Acoperişuri, Dirk Bollwerk.

“Criza lemnului ne-a luat pe nepregătite”, a spus Bollwerk.

Problemele cu livrările sunt legate parţial de revenirea puternică înregistrată în multe ţări, ceea ce dus la creşterea cererii globale pentru cherestea, oţel şi alte materiale de construcţii.

“În condiţiile revenirii economice din SUA şi China, lanţurile internaţionale de aprovizionare au fost date peste cap”, subliniază Asociaţia Centrală a Industriei Germane în Construcţii (ZDB).

Paraziţii care au infestat pădurile din Europa şi Canada, precum şi restricţiile la export introduse de unele ţări au redus oferta de cherestea ceea ce a dus și la majorarea prețurilor.

Preţurile la grinzile de acoperiş au explodat începând din februarie, spune Dirk Bollwerk, care are o mică firmă producătoare de acoperişuri în landul Renania de Nord-Westfalia. Bollwerk a adăugat că un număr din ce în ce mai mare de firme sunt forţate să oprească lucrările la acoperişuri din cauza lipsei de materiale.

Problema afectează şi alte companii de construcţii.

Exporturile de cherestea ale Germaniei au crescut anul trecut, iar la începutul acestei luni asociaţiile companiilor de construcţii au cerut guvernului să introducă restricţii la export în ideea de a păstra mai mult lemn la dispoziţia clienţilor interni.

Cu toate acestea, ministrul german al Economiei, Peter Altmaier a respins această opţiune, apreciind că restricţiile la export nu sunt compatibile cu politica guvernului german referitoare la pieţe libere şi schimburi comerciale libere. În schimb, Altmaier a promis companiilor de construcţii că guvernul va reduce procedurile birocratice şi de asemenea va relaxa, temporar, normele stricte privind penalităţile în cazul întârzierilor la lucrările de construcţii.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!