Demisie de răsunet la vârful Poliției de Frontieră! Vasiloi pleacă din funcție

08 Nov. 2023, 10:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Nov. 2023, 10:16 // Actual //  bani.md

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi a deminat din funcția de șef al Poliției de Frontieră. Demisia acestuia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.

„A fost o onoare să conduc Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova. A fost o perioadă dificilă, cea mai dificilă din istoria Republicii Moldova, dar în care instituția pe care am condus-o a făcut față provocărilor.
Vreau să mulțumesc echipei pentru dedicație și profesionalism. Le mulțumesc colegilor din sistemul afacerilor interne și din sistemul de apărare și securitate națională cu care am lucrat în această perioadă împreună.
Nu în ultimul rând le mulțumesc partenerilor noștri care contribuie la dezvoltarea instituțională a Poliției de Frontieră fără precedent. Unicul interes pe care l-am avut și îl voi avea în continuare, a fost interesul țării și a cetățeanului”, a scris Vasiloi într-un mesaj pe Facebook.

De numele lui Vasiloi este legat incidentul omorului de la Aeroportul Chișinăul din vara acestui an cu implicarea unui cetățean din Tadjikistan, omorând un polițist de frontieră și un angajat al aeroportului. Vasiloi a fost acuzat că a gestionat ineficient situația și a fost sancționat cu o mustrare aspră. Acesta nu a fost de acord cu mustrarea și a contestat-o.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!