135 de contribuabili din saloanele cosmetice și de frumusețe, vizați în cadrul unui program de conformare voluntară

14 Dec. 2023, 14:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Dec. 2023, 14:54 // Actual //  bani.md

Serviciul Fiscal de Stat a aplicat măsuri de conformare voluntară, în perioada iulie-septembrie 2023, în privința a 135 de contribuabili din domeniul saloanelor cosmetice și de frumusețe, manifestate prin ieșiri la fața locului și efectuarea vizitelor fiscale, inclusiv cu familiarizarea contribuabililor despre efectele negative a muncii ne(sub)declarate și necesitatea utilizării echipamente de casă și control la efectuarea decontărilor cu populația, precum și urmările negative aferente încălcării raporturilor de muncă și sancțiunile care parvin.

În rezultatul acțiunilor de conformare întreprinse s-a stabilit că:

64 % de contribuabili din domeniul prestării serviciilor (frizerii, saloane estetice, de masaj și întreținere corporală) au majorat cu mai mult de 10% salariul mediu lunar calculat în perioada L/08-09 anul 2023 față de salariul mediu lunar calculat pentru primele 7 luni ale anului 2023;

68 de contribuabili din domeniul „salon cosmetic și saloanelor de frumusețe” au majorat obligațiile fiscale calculate cu 29,6% în perioada iulie-septembrie 2023 comparativ perioada martie- iunie 2023, iar 25 de contribuabili au înregistrat micșorarea obligațiilor calculate cu 30%.

În prezent, SFS continuă acțiunile de conformare față de contribuabilii care nu s-au conformat benevol și nu și-au schimbat comportamentul fiscal. La finalizarea programului de conformare menționat, în cazul ignorării de către contribuabili a recomandărilor autorității fiscale privind îmbunătățirea indicatorilor fiscali, Serviciul Fiscal de Stat își rezervă dreptul de aplicare a măsurilor de conformare forțată.

Serviciul Fiscal de Stat recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze prevederilor legislației în vigoare, prin utilizare echipamentelor de casă și control la  decontările bănești în numerar cu populația, declararea conformă a veniturilor și achitarea deplină și în termen a obligațiilor fiscale corespunzătoare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!