Tarife mai mici la roaming și internet pentru cetățenii din Republica Moldova

22 Dec. 2023, 11:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Dec. 2023, 11:40 // Actual //  bani.md

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova, Dumitru Alaiba, a anunțat că cetățenii moldoveni beneficiază de tarife mai mici la roaming pentru convorbiri în țările din Spațiul Economic European. Aceste oferte, care au intrat în vigoare la 21 decembrie, acoperă toate cele 30 de țări din Spațiul Economic European, inclusiv România, Franța, Germania, Italia, Spania, Polonia și altele.

“De astăzi, vom vorbi cu cei dragi și accesa internetul în roaming în Europa la prețuri mai mici. Doi dintre cei trei operatori de telefonie mobilă din Republica Moldova au lansat oferte avantajoase pentru serviciile de voce și date mobile în roaming în Europa. Indiferent de operatorul pe care îl utilizezi, poți beneficia de tarife reduse semnificativ”, a transmis ministrul Economiei, Dumitru Alaiba.

Reducerea tarifelor de roaming este considerată un pas important în procesul de integrare europeană al Republicii Moldova, marcând apropierea țării de standardele europene. Alaiba subliniază că această inițiativă nu doar încurajează conectivitatea între diaspora și familiile lor, ci și sprijină dezvoltarea afacerilor pentru investitori și facilitează explorarea unor noi destinații turistice în Europa.

Inițiativa vine ca urmare a unui acord semnat între operatorii din Republica Moldova și Uniunea Europeană, având sprijinul Organismului Autorităților Europene de Reglementare în domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC), Comisiei Europene și autorităților moldovenești. Acest acord, bazat pe un angajament voluntar, vine în urma semnării unei Declarații Comune în luna mai, cu scopul de a oferi tarife de roaming progresiv mai accesibile pentru călătoriile între UE și Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!